Rezidenţii - repartizaţi la muncă în instituţiile medicale din ţară
- vizualizări: 147
Rezidenţii, absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”, sunt repartizaţi la muncă în instituţiile medicale din ţară. O şedinţă în acest sens, care presupune şi interviul final pentru viitorii angajaţi, se desfăşoară zilele acestea (12-13 mai 2013) la Universitate. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii și ai Universităţii, conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice din republică reexaminează şi confirmă în funcţie peste 800 de rezidenţi.
Rectorul Ion Ababii a menţionat că în această repartiţie se ţine cont de ordinul prim-ministrului Republicii Moldova, care recomandă distribuirea specialiştilor medici și farmaciști preponderent în localităţile rurale. Rectorul a salutat cererile tinerilor medici de a activa în teritoriul ţării, chiar dacă interesul multora dintre ei rămâne a fi concentrat pentru capitală. În această ordine de idei, Ion Ababii a menţionat că trebuie să se insiste ca medicii rezidenţi să activeze anume în localităţile rurale, “acolo unde este cel mai mult nevoie de asemenea specialişti”.
Potrivit lui Valeriu Revenco, decanul Facultăţii de Rezidenţiat și Secundariat Clinic a USMF “Nicolae Testemiţanu”, locurile disponibile pentru rezidenţi sunt anunţate din timp de Ministerul Sănătăţii. Comisia nominală de repartizare pentru plasare în câmpul muncii a absolvenţilor studiilor postuniversitare prin rezidenţiat a familiarizat tinerii specialişti despre condiţiile şi oportunităţile de muncă oferite în instituţiile medicale raionale. De asemenea, Valeriu Revenco a mai spus că tinerii specialişti vor beneficia de mai multe facilităţi dacă vor fi angajaţi în localităţile rurale. Guvernul va oferi 30 de mii de lei, credit nerambursabil, tinerilor medici care vor semna un contract de angajare pentru cel puţin 3 ani, dar şi alte facilităţi.
Elisaveta Brusalenschi, rezident absolvent, angajată la IMSP Centrul de Sănătate Cimişlia, deja activează în teritoriul ţării de mai mult timp. “Este diferit şi puţin mai dificil să lucrezi la sat, deoarece instituţiile medicale nu prea sunt dotate tehnic. Un electrocardiograf şi stetoscopul - este tot cu ce lucrăm noi”, a spus Elisaveta Brusalenschi. În acelaşi timp, tânărul specialist şi-a exprimat dorinţa ca în viitor centrele medicale din localităţile rurale să fie mai bine amenajate şi dotate cu aparataj şi, eventual, să fie create nişte minilaboratoare pentru prelucrarea investigaţiilor. De asemenea, tânăra şi-a exprimat speranţa ca Guvernul să opereze şi majorări de salariu, fapt ce ar tempera procesul de migraţie a medicilor peste hotarele ţării. În prezent, un rezident angajat în câmpul muncii are un salariu de circa 2000 de lei.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, 400 de localităţi din ţară au nevoie de medici.
[nggallery id=101]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii