Ciclu de prelegeri în domeniul proprietății intelectuale
- 185 vues
În zilele de 27 și 28 februarie curent, cadrele științifico-didactice, cercetătorii ştiinţifici și studenții-doctoranzi ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au participat la un curs de prelegeri în domeniul proprietății intelectuale.
În prima parte a cursului, Petru Grosu, specialist coordonator, Direcţia Brevete, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), a vorbit despre brevete, ce reprezintă acestea, care sunt funcțiile lor și de ce este important de a breveta o invenție. Cei prezenți la curs au avut posibilitatea de a învăța cum să acceseze baza de date AGEPI, care conține date bibliografice privind cele 5478 de certificate de autor obţinute de inventatorii din Republica Moldova, inclusiv cele realizate în colaborare cu inventatorii din alte state şi publicate începând cu anul 1963.
Victor Eremia, student-doctorand în anul I, specialitatea Chirurgie pediatrică, a menționat că aceste prelegeri sunt binevenite pentru el și colegii săi. „Luând în considerare faptul că suntem doctoranzi și urmează să lucrăm asupra unor cercetări ce vor aduce o noutate științifică, pentru noi este important să cunoaștem cum ne putem proteja drepturile de autor, care lucrări sunt considerate invenții, cum are loc procesul de depunere a cererilor de brevetare, care sunt condițiile de înregistrare a invențiilor ș.a.”
A doua parte a cursului a fost ținută de Andrei Moisei, specialist coordonator, Secţia Instruire a AGEPI, care a informat publicul despre ce este proprietatea intelectuală, pentru ce este necesară înregistrarea proprietății intelectuale și cum poate fi utilizată drept instrument de valorificare a rezultatelor cercetării. „Există mai multe tipuri de auditoriu, iar cel cu care am lucrat eu astăzi a fost unul care a absorbit ca un burete toată informația oferită și acest lucru m-a ajutat foarte mult să le prezint cât mai multe informații necesare. Întrebările acordate au fost o dovadă că informația va fi memorizată de ei pe o perioadă îndelungată”, a menționat Andrei Moisei.
Prelegerile au fost organizate de Școala doctorală în domeniul științelor medicale în colaborare cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova în legătură cu introducerea disciplinei Protecția proprietății intelectuale în planul de studii universitare, ciclul III – studii superioare de doctorat. La eveniment au participat circa 70 de studenți-doctoranzi din anul I.
[nggallery id=740]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii